Crestinii ortodoxi praznuiesc astazi nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, profetul care a descoperit cel dintai ca Iisus este Mesia trimis de Dumnezeu. Sanzienele sau Dragaica, sarbatorite in aceeasi zi, reprezinta o spectaculoasa sarbatoare solara, a iubirii si fertilitatii, precedata de o noapte magica, in care se culeg plante de leac si pentru descantece, dar si in care se spune ca ielele ies la dans, iar cine le vede ramane mut sau innebuneste.

Considerat Inaintemergatorul Domnului, Sfantul Ioan Botezatorul este ultimul mare profet al Vechiului Testament, dar si cel care a facut trecerea spre perioada Noului Testament.

S-a nascut in satul Ein-Kerem langa Ierusalim, ca fiu al Elisabetei si al rabinului Zaharia, venirea sa pe lume fiind vestita de catre arhanghelul Gavriil. Toate datele pastrate pana in prezent spun ca Sfantului Ioan Botezatorul boteza in raul Iordan, acolo unde L-a botezat si pe Mantuitorul Iisus Hristos. In cinstea acestei sarbatori, foarte multe biserici poarta hramul Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul.

Sfantul Ioan Botezatorul, numit de traditie „Ingerul Pustiei”, avea sa impartasesca soarta majoritatii proorocilor lui Israel: marturisind adevarul pana la capat si incumetandu-se sa-l certe cu asprime pe regele Irod Antipa pentru ca traia in desfranare cu Irodiada (care-i era cumnata), iar in cele din urma i se taie capul (Irodiada a uneltit, Salomeea a cerut si Irod a dispus, impartind toti trei un pacat mai mare decat toate cele savarsite pana atunci).

Potrivit Scripturii, Imparatul roman anticrestin Julianus Apostata (360-363) a ars ramasitele lui Ioan Botezatorul, imprastiindu-i cenusa. Capul i-a fost salvat si dus la Alexandria (Egipt), apoi la Constantinopol (Turcia) si in provincia Poitou (Franta).

Cultul sau s-a dezvoltat, iar Biserica, atat in Rasarit, cat si in Apus, i-a consacrat cateva sarbatori importante: Soborul Sfantului Ioan Botezatorul (7 ianuarie), Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul (24 iunie) si Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul (29 august).

In traditia crestin ortodoxa, pe 24 iunie, odata cu sarbatorirea nasterii Sfantului Ioan Botezatorul, cretinii marcheaza sarbatoarea numita in popor Dragaica sau Sanzienele.

Este o straveche si fascinanta sarbatoare romaneasca, surprinsa in scrierile lui Dimitrie Cantemir si in cele ale lui Mircea Eliade, o sarbatoare incarcata de magie si sfintenie, o sarbatoare a verii si a luminii, o sarbatoare a iubirii si a incercarilor de deslusire a ursitei. In credinta populara, noaptea dinspre Sanziene este o noapte magica si sfanta, in care cerurile se deschid la miez de noapte, iar duhurile umbla libere pe pamant pentru a se intoarce spre dimineata.

Ielele sunt fapturi supranaturale evocate in mitologia romaneasca, foarte raspandite in superstitii si, cel mai frecvent, acestea sunt descrise ca niste fecioare zanatice, cu o grandioasa vraja de seductie, inzestrate cu puteri magice, avand aceleasi atribute ca Nimfele, Naiadele, Dryadele si Sirenele.  Ielele locuiesc in vazduh, in paduri sau in pesteri, in munti, pe stanci sau pe maluri de ape, scaldandu-se adesea in izvoare. Se spune despre ele ca apar in special noaptea la lumina lunii, rotindu-se in hora, in locuri retrase, dansand goale, cu parul despletit, infasurate in valuri transparente si cu clopotei la picioare.

Sarbatoarea Sanzienelor are atat un caracter crestin, cat si pagan si este plasata in apropierea solstitiului de vara, echivalent cu cea mai lunga zi si cea mai scurta noapte a anului. Etimologia cuvantului “Sanziene” este asociata cu ‘Sancta Diana”, o zeitate pagana, iar “Dragaica” este un termen de provenienta slava. Dupa unii specialisti, sarbatoarea isi are originea intr-un cult geto-dacic stravechi al Soarelui, sanzienele fiind adesea reprezentate de traci inlantuite intr-o hora.

Se spune ca in noaptea de 23 iunie portile cerului se deschid, iar orice muritor care bate la vamile nevazutului poate sa intre doar daca poarta o coronita galbena de flori sau duce un fir de sanziana, caci “Sfintele zane” sunt fapturi fantastice si binefacatoare.

Sarbatoarea Sanzienelor se manifesta printr-o multime de ritualuri, menite sa asigure rodnicia lanurilor, fertilitatea femeilor casatorite si maritisul pentru fetele care isi pot vedea alesul in noaptea de Sanziene.

La baza acestor ritualuri stau florile numite sanziene, care cresc in poieni si sunt culese de fete, in muzica si chiuiturile flacailor, pentru a le impleti apoi in forma de cerc pentru fete si sub forma de cruce pentru baieti. Aceste cununi se pun in casa, pe porti, la ferestre, pe suri, pe stupi si chiar in culturi, in credinta ca ele vor ocroti casa si gospodaria, vor aduce noroc, sanatate si belsug.

Fetele isi arunca aceste cununi pe un acoperis, cele care raman prinse prevestind maritisul apropiat, sau peste vite: daca nimereste una tanara, fata se va casatori cu un tanar, iar daca i se prinde cununa intr-una batrana, un om in varsta ii va fi alesul.

Pentru a-si vedea sortitul, fetele dorm in noaptea de Sanziene cu un buchet din aceste flori sub perna. De asemenea, daca le poarta in par sau la san, fetele si femeile maritate vor deveni atragatoare si dragastoase.

Un alt obicei este alaiul Dragaicei – cea mai frumoasa si mai cuminte dintre fetele satului, care colinda alaturi de alte tinere imbracate in alb. La rascruci, fetele se opresc si fac o hora cantand.

In ajunul sarbatorii, spre seara, copiii aduna sanziene si le pun pe la portile caselor, cate una pentru fiecare membru al familiei. Aceasta, intrucat se spune ca cel a carui sanziana va fi vestejita a doua zi va muri inaintea celorlalti. In alte locuri, se impletesc cununi din sanziene si se arunca pe casa: daca nu ramane pe acoperis, cel caruia ii fusese menita se poate astepta la ce e mai rau.

De la preotesele romane ne-au ramas sarbatorile agrare, de solstitiu, si credintele legate de plantele numite sanziene, cu care isi impodobeau templele sau le foloseau in ritualurile pentru dragoste. Caci aduceau prosperitate in camp, in casa sau omului ce le purta. Biserica crestina le-a combatut, fiind pagane, dar ulterior le-a acceptat si mutat in ziua de 24 iunie, pentru a le asocia nasterii Sfantului Ioan Botezatorul.