Construindu-ne nise in peretii oricarei incaperi, economisim spatiul de trecere, dar obtinem si mai mult loc de depozitare.

Cu doar cateva nise construite in perete schimbam radical infatisarea incaperii. Daca initial avea aspectul obisnuit, banal, al unei camere de bloc, dupa terminarea lucrarii vom avea o camera originala si foarte sic. Stabilim stilul in care vrem sa arate incaperea (rustic, antic-modern sau contemporan) si decoram nisele corespunzator. Placate si conturate cu piatra sau caramida, vor da aerul de stil rustic despre care vorbeam. Vopsite in culori vii, vor fi mai vesele, in concordanta cu stilul modern.

In acelasi timp, prin culorile alese, putem respecta tendintele modei si, totodata, vom pune in valoare constructia in sine si micile colectii sau obiectele decorative expuse in noul spatiu. Mici sau mari, in birou, living, hol sau baie, rectangulare sau patrate, nisele trebuie sa aiba adancinea de 12 cm, deoarece aceasta e dimensiunea cea mai potrivita pentru a avea loc suficient suportul unei farfurii frumoase, un vas decorativ, carti sau statuete. Peretele pe care vom lucra trebuie sa aiba, obligatoriu, 30 cm grosime. Inainte de a incepe treaba avem nevoie de planul casei, pe care sa fi fost figurate traseele instalatiilor din apartament. Acest lucru ne va ajuta sa ocolim intalnirile cu firele electrice sau orice alta tubulatura ingropata in pereti.

Exista posibilitatea de a evita toata aceasta tevatura daca recurgi la ajutorul structurilor metalice sau din lemn cu perete fals din gips carton si nise construite in el, insa acest lucru are dezavantajul ingustarii spatiului de trecere de care avem atata nevoie. Daca insa vrei originalitate si ai spatiu suficient, poti opta pentru aceasta varianta. Costurile lucrarii vor creste din cauza materialelor pe care esti nevoit sa le cumperi (profile metalice sau stinghii de lemn, placi de gips-carton, suruburi de fixare, benzi adezive pentru imbinari etc.)

Culorile

Peretele ce incadreaza nisa trebuie sa fie alb. Pentru a obtine o imagine moderna, nisa trebuie vopsita in culori in nuante vii, cu vopseluri decorative pe baza de apa. Dupa indepartarea impuritatilor de pe peretele in care a fost construita nisa, vopseaua se aplica foarte simplu, cu ajutorul trafaletului. Ca sa beneficiem de efect aristic maxim, de o culoare calda si luminoasa, este obligatoriu ca vopseaua lavabila sa fie aplicata in doua straturi. Luminate sau nu, nisele vor pune in valoare obiectele expuse si decorul in ansablu va fi admirat de oricine iti va calca pragul casei.

Compozitie inedita in vase transparente

Vasele decorative din sticla clara sau colorata, transparente, cu forme neconventionale sunt foarte la moda. Cu cat sunt mai mari, cu atat mai bine. In interiorul lor ai libertate deplina sa asezi fel si fel de minuni – un crampei din nisipul plajei care te duce cu gandul la momente placute petrecute la mare, scoici, pietricele opace sau translucide, in culori asortate cu elementele decorative din casa, sau albe, ca vasul sa dea o tusa de luminozitate si stralucire intr-un colt mai intunecos al camerei.

Creativitatea si spiritul inovativ te vor ajuta sa reusesti ca, la final, sa stergi din minte imaginea clasica a caselor-sablon, pline de vaze sau fructiere banale. In acelasi timp, vei avea si alte avantaje. Cu numai trei astfel de vase rectangulare sau cilindrice (la magazinele de decoratiuni interioare gasesti o paleta larga de dimensiuni si forme, iar preturile sunt accesibile: intre 18 si 40 de lei) poti improviza, la nevoie, o masa.

Intr-un spatiu in care poate ai fi fost tentata sa cumperi una, se preteaza foarte bine un aranjament simplu si original, pornind de la imaginea pe care ti-o prezentam ca izvor de inspiratie. Vasele dreptunghiulare din exemplul nostru inlocuiesc cu succes picioarele mesei, iar blatul din sticla are dimensiunea si forma convenabile pentru locul ingust in care este amplasata masuta. Tema creatiei aminteste de terenul arid al desertului saharian, dar da senzatia de caldura, aer liber, intinderi vaste si soare, echilibrand decorul.