“Internetul e a opta minune a lumii”

Intr-o dimineata de sfarsit de aprilie, cu IntreFete.ro online doar de doua zile si sperantele/entuziasmul la cote maxime, mi-am adunat tot curajul din lume in degete si-n gand… si i-am scris un e-mail lui Alice Nastase.

I-am cerut cateva secunde din timpul ei pretios si presarat cu lucruri frumoase ca sa-i spun cat de mult a insemnat pentru mine cartea ei “Noi suntem zeite”, ca am descoperit-o tarziu (sau poate exact cand trebuia) si am (re)descoperit-o cu fiecare capitol.

Citit printre randuri, volumul dezvaluie sufletul unei femei vesnic indragostite de viata, al unei colectionare de emotii veritabile pe care nu conteneste sa le imparta cu lumea. Alice are de ceva vreme un blog, unde-si asterne gandurile cu aceeasi franchete ravasitoare din paginile revistei Tango.

Multe femei in cautare de raspunsuri sau de alinare dupa o palma neasteptata din partea vietii si-au gasit linistea cu cesti nesfarsite de cafea in fata, citind insemnarile lui Alice. O Alice proaspat casatorita si mama pentru a treia oara, care isi proclama fericirea fara cenzura si recunoaste ca “nu am raspunsuri universale, dau raspunsuri subiective..”. O femeie pe care nu ai cum sa n-o admiri, fie prin prisma reusitelor profesionale, fie datorita personalitatii uimitoare. Aceeasi Alice care mi-a mangaiat sufletul cu cuvintele ei, asa cum poate a facut si pentru tine, aceeasi Alice care a acceptat sa-mi acorde un interviu intr-o dimineata insorita de aprilie…

Esti cunoscuta ca jurnalist, managerul unei reviste indragite, scriitoare si, mai nou, bloggerita. Se poate spune ca traiesti fiecare emotie, fiecare intorsatura a vietii in public – cum reusesti?

Alice Nastase: Nici eu nu stiu cum am ajuns aici. Cand am inceput sa scriu pe blogul meu eram complet incepatoare, nu scrisesem niciodata pe un blog. O vreme mi-a luat ca sa inteleg cum functioneaza lucrurile, ce trebuie sa scrii ca sa ti se raspunda, si, nu in ultimul rand, cum merg lucrurile din punct de vedere tehnic – pentru ca nu sunt prea priceputa in treburile ingineresti. Apoi, incet-incet, a devenit ceva insemnat pentru viata mea, cititoarele mele au devenit prietenele mele cu adevarat. Si le-am intalnit si in viata reala. Ca dovada ca nasa noastra de cununie este una dintre doamnele care mi-au scris pe blog si care a venit, apoi, la una dintre lansarile de carte de la Timisoara…

Ti-ai creat o relatie speciala cu cititoarele tale, ai ajuns sa le fii prietena si confidenta – cum e sa porti povara atator tristeti, nedumeriri, cum e sa fii “Alice, cea cu raspunsurile”?

Alice: Eu nu am raspunsuri universale, dau raspunsuri subiective. Eu spun ce as face eu daca as fi in locul lor, dar asta nu inseamna ca raspunsurile mele sunt de folos. Eu insami pun intrebari si prietenele mele imi raspund, eu am tot felul de indoieli si ele ma ajuta…

“Noi suntem zeite” e in primul rand un roman epistolar, construit din fragmente de mail-uri, “love notes”… chiar iti pastrezi toate arhivele din Outlook, si acum?

Alice: “Noi suntem zeite” este un roman scris in cateva luni, nu este un puzzle de mailuri si scrisori adunate in ani de zile, este pur si simplu un roman caruia i-am gasit o forma originala. Cum spuneam, inainte de a avea blogul, nu eram prea legata de computer, nu aveam arhive de mailuri… Acum sunt dependenta de Internet, chiar daca, de exemplu, nu utilizez messenger-ul, nu ma pot adapta la atata rapiditate, iar prescurtarile ma stanjenesc.

Ce ne poti spune despre cea mai recenta carte a ta, “Dragostea e un bonsai”? Este ea cartea fericirii, inainte de toate?

Alice: Este o carte cu lumini si umbre, este cartea care descrie parcursul indoielilor mele, al intrebarilor mele. Si are un final fericit, asa cum imi doresc sa aiba toate cartile mele. Si toate cautarile mele. Sunt in “Dragostea e un bonsai” si multe povesti despre nefericire, despre suferinta, despre tradare. Dar limanul este unul fericit.

Care e cea mai importanta lectie pe care o poti invata dintr-o dezamagire in dragoste, dupa parerea ta?

Alice: Ca trebuie sa fim atenti, vigilenti, dornici de absolut. Din toate dezamagirile mele am inteles ca eu am fost vinovata, pentru ca m-am prefacut ca nu pricep nepotrivirile evidente de la inceput, pentru ca am avut trufia sa cred ca pot schimba oameni care nu voiau sa se schimbe. Mi-am meritat fiecare dezamagire, asa cum imi merit si fiecare clipa de fericire.

Ai cladit o relatie speciala cu Nina Cassian – cum e sa fii in preajma unei legende vii si cum te-a influentat prietenia cu ea?

Alice: Sunt nespus de fericita pentru minunea acestei intalniri. Nu-mi vine sa cred ca Nina Cassian ma considera prietena ei si imi multumeste de fiecare data cand ne revedem. Sunt oameni pentru care am facut cu mult mai mult considera ca li se cuvine totul si nu zic nici “mersi”. Nina Cassian este o doamna veritabila, eleganta, generoasa, politicoasa. Si foarte autentica. In copilarie, cand citeam impreuna cu sora mea “Ninigra si Aligru” (ea, Nana, era Ninigra, eu, Ali, eram Aligru), nu mi-as fi putut imagina ca voi ajunge editorul Ninei, prietena ei… Pe 1 mai am plecat la New York sa o intalnesc din nou, sa decidem asupra ultimelor detalii ale reeditarii cartilor ei pentru copii, inclusiv “Ninigra si Aligru”, si a jurnalului ei fabulos, “Memoria ca Zestre”. Iar in prima saptamana din iunie Nina Cassian va fi din nou in Romania, pentru a participa la aniversarea de 5 ani a revistei Tango, pentru a fi prezenta la lansarea cartilor ei…

In acest moment al vietii tale, cum vezi succesul si cum cantareste el in echilibrul tau interior? Te-ai putea considera o “workaholic” sau balanta incepe sa incline mult mai mult spre familie?

Alice: Eu nu sunt dependenta de munca, nu pricep deloc ce inseamna sa fii workaholic. Asta nu inseamna ca nu muncesc enorm. Dar o fac pentru ca sunt nevoita, pentru ca avem o casa mare de tinut si cinci copii in intretinere, pentru ca imi doresc sa traim decent, fara sa ma tem pentru ziua de maine, si pentru ca vreau sa pot oferi copiilor mei o copilarie imbelsugata. Dar nu m-ar deranja deloc sa am renta, m-as adapta imediat la o viata fara munca. Familia e tot ce am mai de pret pe pamant. Mi-am construit-o cu greu, am tanjit mult sa ajung la echilibrul de azi, si poate ca asta ma face sa o pretuiesc profund, real. Dragostea mea impartasita, lumina din relatia mea cu copiii sunt valorile esentiale ale vietii mele. Dar ca sa le pot pastra, deocamdata trebuie sa muncesc mult, sa am mai multe joburi, sa alerg si sa lupt.

Care este ultima carte ce te-a impresionat pana la lacrimi sau pe-aproape?

Alice: Am ras cu lacrimi citind si rascitind “Sex in (per)versiune clasica” a prietenei mele Simona Catrina, dar si “Enciclopedia Zmeilor”, a lui Mircea Cartarescu. Am plans citind “Atat de grozava si adio”, una dintre povestirile din “Confidentele fictive” ale Ninei Cassian sau “Povestea tarfelor mele triste” a lui Gabriel Garcia Marquez.. Am plans la “Atat de grozava si adio” pentru ca am trait si eu, si probabil multe dintre noi, scena aceea cumplita, in care el iti spune ca esti extraordinara, esti mai mult decat si-ar fi imaginat, esti mai buna decat merita el, esti atat de grozava… Si adio.

Cum percepi piata publicatiilor glossy din Romania? Care e “reteta” (desi suna ca un cliseu) pastrata de brand-ul Tango pentru a echilibra marketing-ul si feeling-ul?

Alice: E o perioada grea pentru toate publicatiile, ca dovada ca s-au inchis atat de multe. Eu sunt mandra ca Tangoul rezista si va rezista cat timp imi voi pune eu sufletul la bataie si viata in slujba acestei idei, si sper ca si mai mult decat atat. Reteta e simpla si eficienta, si asigura revistei o directie demna si constanta: e o revista cladita dupa chipul si asemanarea mea, care promoveaza credinta ca dragostea invinge, ca oamenii trebuie sa traiasca simplu, dar cu onoare si cu demnitate.

Ce ar trebui sa faca un tanar editor pentru a ajunge in echipa ta?

Alice: Sa fie cel mai bun. Sa fie harnic. Sa isi doreasca cu adevarat sa faca parte din echipa Tango si sa vina acceptand sa faca orice, la inceput. Eu primesc mereu cereri de angajare de la oameni care, desi sunt incepatori, vor sa fie direct editorialisti. Sa scrie despre viata lor. Daca le spun ca as vrea sa inceapa prin a pune diacritice la un text, sa scoata un interviu de pe reportofon si sa duca abonamentele la posta, imi raspund ca ei pot mai mult. Si pleaca dezamagiti. Si nici nu mai iubesc Tango-ul dupa refuzul meu.

Daca ai putea da “rewind”, exista vreun lucru pe care nu l-ai mai face in cariera ta?

Alice: Imi place sa cred ca toate greselile de pana acum m-au facut sa fiu mai buna si mai intelegatoare. Dar as schimba cate ceva, desigur. Sunt cativa oameni pe care nu i-as mai angaja. Altii carora le-as oferi mai mult timp si mai multa recunostinta, la timpul potrivit. Sunt oameni cu care nu as mai bate palma… Altii pe care nu i-as mai nedreptati.

Tehnologia ne dezumanizeaza, daca o lasam sa faca asta. Daca ne folosim de partile ei bune, ne poate ajuta enorm. Internetul e a opta minune a lumii.

Acum ca esti prezenta si pe Facebook, ai si blogul (si se vede ca raspunzi destul de repede la comentarii), cat timp petreci pe Internet? Te gandesti sa-ti faci si un cont de Twitter?

Alice: Nu intru pe Facebook decat o data la cateva luni, si atunci gasesc cate o mie de mesaje carora le raspund pe sarite. Nu stiu deocamdata sa imi fac cont pe Twitter, deci nu o sa imi fac prea curand. Petrec mult timp pe internet pentru ca am un blog-proiect pe care scriu zinic, coffechat-ul, dar si blogul meu de pe site-ul revistei Tango, refugiul meu de suflet, unde petrec zilnic macar o ora, sau chiar mai mult.

Care sunt argumentele tale impotriva mitului urban actual, ca “tehnologia ne dezumanizeaza”?

Alice: Tehnologia ne dezumanizeaza, daca o lasam sa faca asta. Daca ne folosim de partile ei bune, ne poate ajuta enorm. Internetul e a opta minune a lumii.

In lumina ultimelor insemnari de pe blog, ai dori sa scriem in titlu “Interviu cu Alice Nastase Buciuta”? 

Alice: Da, voi semna Alice Nastase Buciuta de acum inainte. In pasaport sunt doar Alice Buciuta, fiindca, de buna voie si nesilita decat de dragostea mea, am decis sa iau numele sotului meu, Paul Buciuta. Oamenii ma cunosc inca drept Alice Nastase si atat. Dar eu sunt aceeasi Alice dintotdeauna. Doar ca un pic mai fericita ca odinioara…

Published
Categorized as It&C