Prima licitație transmisa in direct, cum gangurea falos despre ea caștigatorul in persoana cu buze cam vineții, s-a terminat fara a incheia cumva și calvarul privatizarii ”pilonului de reconstrucție a economiei romanești” (citat faimos din celebrul ministru care a cam pus și Oltchimul pe butuci-buturugi, numitul Adriean Videanu). Mai ceva decat in cazul Elodia și celorlalte  aventuri din garsoniera-tv care a adus bizara imbogațire a campionului logoreei, misterul se prelungește, ba chiar se intarește!

Aparent, Dan Cristian Diaconescu a devenit in direct proprietar peste un colos industrial in stare de moarte clinica. Insa nimeni, absolut nimeni dintre pricepuții sau neofiții domeniului, n-a reușit inca sa dibuiasca un raspuns cat de cat acceptabil la un șir de intrebari precum :

De unde are un capitalist produs din cerneala (de jurnal) și sticla (tv) banii , plus curajul, de a se arunca intr-o investiție ce-l costa, la prima strigare numai!, de vreo cinci ori mai mult decat averea cu care e cotat in topul bogatanilor Romaniei 2012 ? Cine se afla in spatele sau și al ciudatei afaceri ? Rușii, nemții, Munai Gaz din Kazahstan – cine va veni cu restul banetului pentru repornirea gigantului și ținerea lui in viața?  De ce nu s-a aratat interesat de preluarea combinatului nici un om sau grup de afaceri cu potența și știința dovedite pe piața internaționala a petrochimiei, a marii industrii la modul general ? Ce se va intampla cu exorbitantele creanțe, insumand 700 de milioane ? Cum se asigura reluarea fluxului tehnologic – reinvie și Arpechimul, de pilda ? Chiar se redeschide Oltchimul sau totul e doar praf in ochii electoratului pentru cat mai multe mandate parlamentare ale partidului-televiziune?

Un erudit al lumii afacerilor ca Ionel Blanculescu vorbește despre o privatizare atipica, asemuind incercarea de a face bașca  activele de datorii cu separarea inimii de rinichi intr-un organism ce funcționeaza normal. Dar DD ramane la fel de imperturbabil ca pe vremea in care confrații onorabili din media nu-l puteau privi decat cu un ranjet compatimitor (dar el s-a incrancenat in garsoniera lui, a platit cele mai mizerii salarii și a incasat tributul pe nesomn plus naivitate, iar acum le rade el in nas tuturor). Ce treaba sa aiba cu blanculeștii aceștia – asul limbuției trambițeaza devenirea a 7 400 000 de romani in acționari de Valcea și, deci, stapani in țara lor!?! Ce conteaza ca-i un virgin in ale industriei – a gasit soluția manageriatului, va apela la specialiștii de altadata, fie ei raspandiți prin strainatațuri sau la pensie. Și probabil ca va boteza un coș dintre acelea gigantice, prin care vor ieși toate fumurile combinatului și ale lui, cu numele Elodiei, pe ”spinarea” (seama) careia a facut bani de vreo doua asemenea turnuri.

Aparent, cum spuneam, un marunt capitalist roman a luat fața marilor industriași ai mapamondului și a intrat in posesia ”pilonului reconstrucției economiei” (ave, Adriean!). Aparent numai, fiindca mai trebuie indeplinita o anume banala formalitate : sa apara și banii promiși in ”atipica”licitație. Pana vor curge ei inspre fabrici și uzine, buzunarele statului sau ale miilor de angajați, intreaga tarașenie a privatizarii Oltchimului ramane sub un uriaș voal de mister, dar și inveșmantata in populismul cras definitoriu pentru DD in direct sau ascuns in dosul clauzelor de taina din caietul de sarcini al primei licitații date pe post.