Nu mai e niciun secret faptul ca romancele sunt considerate printre cele mai frumoase femei din lume. Ce facem, cum facem și cand facem, in materie de beauty, toata lumea vrea sa știe. Aș vrea sa fiu puțin aroganta și sa spun ca așa ne naștem, insa știm toate ca asta inseamna sa mint. E adevarat, ne ajuta și genetica, dar totuși nu e ca și cum ne-am trezi, ne-am spala pe fața și am radia de frumusețe. Adica, hey, și noi muncim pentru ce avem.
Ce sa mai, fiecare romanca deține ceea ce toți numesc secretul frumuseții. Pentru unele e vorba de un mic arsenal pentru a-și face buzele mai carnoase, pentru altele unul de a-și evidenția ochii, și tot așa. De aceea, m-am gandit sa pun „hartie” cateva trucuri care le fac pe romance frumoase.
Iata, așadar, cateva tratamente inedite de infrumusețare!
Rețeta buzelor carnoase
O frustare pe care multe femei o au: buzele mici. Ei bine, doamnelor, inainte sa ajungeți in ușa doctorului estetician pentru a-l ruga sa va injecteze acid hialuronic, aflați ca exista o metoda eficienta, rapida și ieftina ca buzele voastre sa capete, ca prin farmec, volum.
De ce aveți nevoie? De ulei de scorțișoara și de vitamina E. Da, doar de aceste doua lucruri. Le amesteci intr-un recipient, dupa care le aplici cu o pensula pe buze, și aștepți. Rezultatul ar trebui sa apara dupa aprox. 20 de minute.
De ce funcționeaza aceasta rețeta? Uleiul de scorțișoara stimuleaza circulația sangelui in zona in care a fost aplicat, ceea ce va cauza, implicit, și umflarea. Nu va speriați, s-ar putea sa va gadile – ințepe cumva, dar o sa treaca repede aceasta senzație. E același principiu cu al rujurilor mentolate sau pe baza de ardei iute, numai ca e facut in casa, și prin urmare, mai ieftin și mai sanatos.
Scapa de cearcanele negre rapid!
Nimanui nu-i place sa aiba-n fața o persoana incercanata, care pare-n orice moment ca e gata sa adoarma. Și cum orele de somn, deja, au ajuns un lux pentru o femeie de cariera, a trebuit sa gasim o alta soluție. Ei bine, bunica mea m-a invațat cea mai eficienta metoda in acest sens. Desigur, m-a invațat și alte tratamente inedite de infrumusețare, dar nu-i timp chiar pentru toate. Așa ca, haideți sa vedem, deocamdata, care este tratamentul pentru cearcane!
De ce ai nevoie? De bicarbonat de sodiu, de ceai verde, un bol și cateva discuri demachiante. E de ajuns sa pui o lingura de bicarbonat de sodiu intr-un pahar de ceai verde. Apoi, scufunda un disc in respectivul amestec și plaseaza-l fix sub ochi. Lasa-l sa acționeze timp de 10-15 minute, apoi clatește fața cu apa calduța. Repeta aceasta procedura timp de doua saptamani. Daca nu funcționeaza in cazul tau, promit sa ma mut pe alta emisfera!
Nimanui nu-i place acneea
Well, sa ridice mana, repede, cine poate spune ca nu a avut niciodata macar vreun coș. Mda, așa ma gandeam și eu. Și cum exista atatea produse pe piața care promit „tratamentul minune”, parca e mai ușor sa-ncerci tu ceva, acasa, inainte de a-ți cheltui și ultimul banuț pentru așa ceva.
De ce ai nevoie? De cateva picaturi de apa, de jumatate de ceașca de suc de lamaie și de doua lingurițe de turmeric. Dupa ce ai obținut o compoziție aproximativ lichida, aplic-o in mișcari circulare pe toata fața. Las-o sa acționeze aproximativ 15 minute, dupa acre indeparteaz-o.
De ce funcționeaza? Ingredientele din aceasta masca reduc inflamațiile, au efect antiseptic, și regleaza nivelul de subum, curașand in profunzime pielea.
Nu e timp de ten uscat
Cauți ceva eficient și ieftin? Ce zici de o crema pe baza de ulei organic din flori de mac? Ei bine, te poți increde in acest sens in crema hidratanta de la Gerovital, caci este ideala pentru hidratarea zilnica a pielii feței, a gatului și decolteului.
De ce funcționeaza? Vorbim de o crema fara conservanți, care conține un ulei cu efect de calmant asupra pielii. Totodata, un astfel de produs previne deshidratarea, iritarea, apariția ridurilor și imbatranirea prematura a pielii.
Jos cu parul facial
Nu e cazul sa aruncam cu pietre, caci chiar sunt femei care se confrunta cu așa ceva. E adevarat, o problema ca asta nu-i chiar ușor de rezolvat, insa chiar și așa exista tratamente naturiste prin care poți ajunge la rezultatul dorit.
De ce ai nevoie? De doua lingurițe de faina de naut, de o lingurița de tumeric și de ulei de migdale. Aplica rezultatul obținut pe ten și apoi maseaza tenul cu mișcari circulare. Clatește tenul cu apa calduța și repeta procedeul o data la 2-3 zile. Rezultatul ar trebui sa apara in cateva saptamani.
Vreau sa-mi creasca parul mai repede!
Ultima data cand ai fost la coafor ai ramas cu mai puțin par decat preconizai? Ei bine, nu dispera, exista o soluție care sa-ți faca parul sa creasca mai repede. Nu garantez, insa, ca o sa-ți și placa.
De ce ai nevoie? De o ceapa și de apa. Mda, doar de atat. Ia o ceapa, pe care ulterior s-o tai in mai multe bucați. Nu o toca, totuși! Fierbe-o in 2 -3 cani de apa pentru 10-15 minute. Dupa ce se racește pune-o intr-un recipient pe care sa-l ai la mana de fiecare data cand intri in duș. Apoi, la fiecare spalare, pulverizeaza pe intreg scalpul. Lasa-l sa acționeze 10 minute, dupa care clatește cu apa din abundența. Atenție! Șamponul și balsamul le aplicam inainte de experiența cu apa de ceapa.
Daca aveți și voi alte tratamente inedite de infrumusețare mi-ar placea sa le cunosc, așa ca le aștept in secțiunea de comentarii!