Dan Mureșan, fiul fostului ministru țaranist al Agriculturii, Ioan Avram Mureșan, a murit subit in camera sa de hotel din Kenya, anunța HotNews.

Dan Mureșan avea 32 de ani și lucra pentru o firma britanica de consultanța politica care a pus la punct strategii electorale in numeroase țari.

Absolvent al London School of Economics si George Washington University, Dan Muresan lucra pentru o firma britanica de consultanta politica si a coordonat mai multe campanii electorale in statele americane Texas si Virginia, dar si in tari din estul Europei, sud-estul Asiei si Africa.

Conform profilului sau Linkedin, fiul fostului demnitar Ioan Avram Muresan lucra pentru o companie britanica de consultanta politica, SCL Group, avand functia de Head of Elections.In numeroasele fotografii postate pe o rețea de socializare, acesta aparea alaturi de prietena sa, o avocata originara din Baia Mare, absolventa a unei universitati din Washington si stabilita, la fel ca si Dan Muresan, la Londra.  Tinerii indragostiți apar alaturi și de alti prieteni, in fotografii din calatorii la Vatican, India, si Franta dar si in Maramures sau Tirol.

MAE a comunicat, duminica, la solicitarea Mediafax, ca, sambata, Ambasada Romaniei la Nairobi/Kenya a fost informata “de catre un coleg de serviciu al unui cetatean roman ca trupul neinsufletit al acestuia ar fi fost gasit intr-un apartament din districtul Nairobi”.

“Conform relatarii, cetateanul roman era angajat la o companie engleza de telecomunicatii, aflandu-se de mai multa vreme in Kenya. Acesta nu isi inregistrase insa prezenta pe teritoriul Kenyei la misiunea diplomatica romana. Din aceeasi sursa rezulta ca, dupa sosirea politiei, corpul neinsufletit ar fi fost preluat de o firma de pompe funebre in vederea efectuarii necropsiei si eliberarii certificatelor medicale constatatoare, urmand ca luni, 10 septembrie, un reprezentant al companiei de asigurari competente sa deschida un dosar in acest caz”, precizeaza MAE.

Ambasada Romaniei face “toate demersurile necesare pentru obtinerea de la autoritațile locale, in cel mai scurt timp posibil, a informatiilor oficiale privind decesul cetateanului roman”.

“De asemenea, Ambasada se afla in legatura atat cu reprezentantii companiei angajatoare, cu firma de pompe funebre, precum si cu persoana de contact din partea familiei din tara, in vederea oferirii de asistenta consulara pentru emiterea tuturor documentelor necesare si a facilitarii transportului in tara a trupului neinsufletit al persoanei decedate”, se mai precizeaza in comunicarea MAE.

Potrivit mai multor surse, Dan Muresan avea o relatie foarte apropiata cu tatal sau, inchis in urma cu patru luni la Penitenciarul Gherla.

La sfarsitul lunii mai, Ioan Avram Muresan a fost condamnat la sapte ani de inchisoare cu executare pentru deturnare de fonduri. In momentul anuntarii deciziei, fiul acestuia declara pentru “Gazeta de Cluj” ca va lupta pentru a dovedi ca tatal sau este nevinovat si ca procesul sau a fost unul politic, “un teatru pentru a-i pacali pe oficialii UE ca in Romania Justitia nu il iarta nici macar pe un fost ministru”. Mai mult, acesta sustinea ca va merge la CEDO pentru a-i apara onoarea tatalui sau. “Vom merge cu siguranta la CEDO pentru ca avem dovezi de nevinovatie a tatalui meu care nu au fost luate in considerare. Nu ne intereseaza sa primim daune materiale, ci sa dovedim ca a fost un abuz”, declara Dan Muresan. Din pacate, nu a mai apucat sa duca la capat acest demers.

Despre relatia extrem de apropiata dintre cei doi a vorbit și avocatul care l-a aparat in instanta pe fostul ministru al Agriculturii: “Este o foarte mare pierdere. Era un om foarte bine pregatit si cult, un tanar placut, era o placere sa stai de vorba cu el. Ne-am intalnit in timpul procesului, aveau o relatie foarte apropiata, din cate am observat”, a spus avocatul Gheorghita Mateut pentru CANCAN.ro.