Shinto – Calea spre zei, intre stiinta, credinta si magie

Un om desavarsit este cel ingrijorat de propriile imperfectiuni – aceasta este linia directoare a religiei shintoiste. Japonia, locul de unde rasare soarele, este un miracol pentru restul lumii, o tara deosebita, cu o religie deosebita.

Spre deosebire de crestinism, shintoismul nu are intemeietor, nici profet, nici mantuitor, nici crez, nici Scriptura, nici teologie. Asemenea crestinismului insa, poseda lacasuri de cult, scoli, cler, grupari si subgrupari, secte si subsecte. Are aproximativ 30.000.000 de adepti si aproximativ 100.000 de sanctuare. La fel ca hinduismul, a fost descris ca o religie bazata pe credinta in multi zei sau… fara zei. La fel ca si cele mai multe dintre religii, shinto strabate toate gama de la ortodoxie la modernism, de la renuntare la preamarire, de la stiinta la magie, de la credinta la focuri de artificii. Multi shintoisti se roaga la propriile sanctuare, aducand ofrande de flori si orez, dar si in sanctuare budiste, ba chiar asimileaza ceea ce simt ei ca este bun si util si din credinta crestina,

Venerarea de kami

Fiind o religie politeista, implica venerarea unor zei, numiti kami. Multi kami sunt divinitati locale si pot reprezenta spirite sau genii ale unor anumite zone geografice, dar exista si unii zei care personifica monumente sau procese naturale majore. In ceea ce priveste locul de aparitie al religiei shintoiste, nu exista un consens. Nationalistii sustin ca a aparut in timpul Erei Jomon, iar altii sunt de parere ca in perioada Yayoi (300 i.H. – 200 d.H.), ca rezultat al migratiei populatiilor chineze si coreene care au adus cu ele ritualuri agricole si ceremonii samanice. Unii savanti spun ca shintoismul, asa cum este el inteles astazi, nici macar nu a existat in acea perioada si ca in contextul istoric de atunci era vorba mai degraba de o simpla venerare de kami.

Primele ceremonii religioase se tineau afara, in paduri sau langa pietre sacre (Iwakura), si nu exista nicio reprezentare a zeilor kami pentru ca ei erau considerati puri, fara forma. Dupa raspandirea budismului in secolul al VI-lea, a aparut ideea de a construi case pentru zei si astfel au fost ridicate in Japonia primele sanctuare. Despre cele mai vechi dintre acestea se crede ca au fost construite la Izumo (659) si Ise (690). In ultimele secole i.H., fiecare trib avea propria grupare de zei. Cu toate acestea, odata cu cresterea puterii Regatului Yamato, in jurul secolelor III-V d.H., zeitatile ancestrale ale Familiei Imperiale au devenit predominante in cadrul societatii.

Sarbatoarea purificarii

Sarbatoarea purificarii a fost intotdeauna cea mai importanta in religia shintoista si in toata Japonia, unde curatirea te apropie de starea divina. In perioada Mikad (una dintre etapele evolutiei religiei shinto), cand imparatii erau considerati de origine divina, oamenii isi purificau simbolic trupurile frecandu-si pielea cu bucati de hartie si apoi arzandu-le sau aruncandu-le in rau. Mikad-ul, reprezentand zeita-soare, declara apoi poporul curat la minte si la trup. Acest obicei, avand radacini in credinta ca impuritatea individuala putea avea urmari nefaste asupra obstei, face parte si astazi din modul de viata shintoist. Un credincios nipon spune ca shintoismul a supravetuit bombardamentelor, cutremurelor si chiar pierderii divinitatii imparatului. Nu avem niciun motiv sa nu credem ca va dainui mereu la noi.