Inca de la intrare ni s-a spus ca pentru femeile mbracate in pantalon exista fuste de schimb, pentru ca tinuta in aceste locuri este speciala. Nu doar decorul se schimbase, ci si starea interioara. Liniste, pace si o invitatie la reculegere interioara, o invitatie la constientizarea nevoilor sufletului, vested de atta seceta. Oare de ce am impresia ca aici, mai mult ca oriunde, Dumnezeu ma priveste prin ochii copacilor, ai muntilor, prin ochii linistii? Tacuti si curiosi, pelerinii cercetau cu privirea mprejurimile. Se ndreptau spre mormntul parintelui Arsenie Boca sa descopere, poate, Cararea mparatiei. De cte ori, cnd viata ne supune unor teste, nu cadem? De cate ori, apasati de greutatile si suferintele vietii, nu ridicam minile si privirea spre cer ntrebnd: De ce, Doamne, de ce-mi dai o povara atat de grea?… Si daca, atunci cnd nu aveam probleme, nu-l cautam pe Dumnezeu, acum, neajutorati si tristi, nastem in noi o speranta. Abia acum pasii nostri obositi ncep sa caute drumul spre casa Si, ca sa-l gasim, avem nevoie de oamenii care s-au nascut special sa fie lumina pentru noi, ca niste felinare n ntuneric.
Crucea din stejar
In timp ce urcam spre micul cimitir de pe deal, simteam ca emotia ma copleseste. Cand am ajuns la mormntul parintelui Arsenie Boca, aproape ca nu mai puteam sa respir. De departe parea o gradina ocrotita de munti si de verdele brazilor. Daca nu ar fi fost crucea de lemn care sa indice ca acolo este un mormnt, as fi zis ca este o bucatica de rai, rupta special pentru noi din celebra gradina a Edenului. Vazele ce nconjoara mormntul poarta n ele simbolul pretuirii si al iubirii pe care oamenii sunt dispusi sa i le ofere parintelui pentru tot ceea ce ne-a daruit. Sutele de gladiole viu colorate, crini alb si mov, garoafe stau marturie ca Arsenie Boca va trai vesnic printre oameni daruindu-se asa cum a facut-o de cnd nca se afla n corp fizic. Aici, spiritul parintelui este prezent si iti cuprinde toata fiinta. Emotia se transforma n lacrimi, n ceva palpabil, dureros si fericit n acelasi timp. n acest moment s-ar putea sa fii la o rascruce, s-ar putea ca sfintenia de care esti cuprins sa-ti rastoarne toate valorile… Pentru ca nu poti pleca de aici ramnnd acelasi. Iar cuvintele parintelui Arsenie ti vor aminti ca acum este momentul tau:Daca viata noastra nu a fost ca o lumina ct am avut sufletul n trup, dupa aceea chiar de ne vor arde si un vagon de lumnari la cap, cu nimic nu ne va ajuta. La vreo 20 de metri de mormnt se afla un stejar, despre care se povesteste ca parintele l prefera atunci cnd se ruga. Striatiile scoartei lui au alcatuit o cruce. Oamenii mbratiseaza copacul ca si cum ar mbratisa urmele parintelui. Privesc crucea cu uimire si o mngie cu delicatete vrnd sa simta energia pe care o degaja… Asteapta parca un miracol care sa le hraneasca sufletul, un semn, un sentiment, o soapta nascuta din ntelepciunea timpului care sa le confirme credinta.
Biciul lui Dumnezeu
Arsenie Boca s-a nascut la 28 septembrie 1910, n comuna Vata de Sus, judetul Hunedoara. Este licentiat n teologie, medicina si belle arte. O schimbare radicala n viata lui se produce n timpul unui pelerinaj la Muntele Athos, ntre anii 1938-1939, unde traieste o experienta spirituala de exceptie. Rentors n tara, devine Staret al Manastirii Smbata de Sus pe care o renoveaza din temelii. Oamenii ncep sa-l iubeasca nu doar pentru ce realizeaza n plan fizic, ct mai ales n plan spiritual. Predicile sale aveau darul de a dezgheta inimile, de a vindeca trupurile si sufletele bolnave de pacat. De multe ori zicea ca raul se abate asupra noastra dupa masura faptelor savrsite. Cei care l-au cunoscut spun ca era vazator cu duhul si ca, atunci cnd mergeai la el, ti spunea pentru ce ai venit, cum te cheama si iti povestea toata viata, nainte ca tu sa apuci sa scoti vreo vorba. Nu de putine ori, cei de fata erau martorii unor minuni. Se spune ca dintr-o singura privire putea sa separe pe cei veniti din curiozitate de cei care aveau cu adevarat probleme. Forta din privirea lui albastra si patrunzatoare te strafulgera. Era supranumit Biciul lui Dumnezeu pentru faptul ca te mustra de fata cu toata lumea, exact ca la Judecata de apoi. O spovedanie la el dura cteodata chiar si 5-6 ore. Dar nimeni nu pleca fara un cuvnt de ncurajare. Pentru ca predica dumnezeieste, oamenii l priveau ca pe un proroc si apostol. Ei recunosteau puterea Duhului Sfnt care lucra prin el.
Detentie, anchete, munca la canal
Pe ct de mult l iubeau credinciosii, pe att l urau comunistii. Le era teama de vreo conspiratie, le era teama ca influenta sa covrsitoare ar putea sa nsemne sfrsitul lor. Prin urmare, l-au ridicat de mai multe ori pe Parintele Arsenie, obligndu-l sa treaca prin iadul detentiei si al anchetelor, al muncii la canal, dar niciodata nu au putut sa-l condamne, negasindu-i vreo vina. n 1948 devine staret al Manastirii Prislop, pe care o readuce la viata. Urmele muncii lui se vad si astazi, pentru ca totul marturiseste despre el n aceasta manastire. Umbra Securitatii l urmareste continuu. Considerat un personaj incomod, este alungat de la Prislop si scos din viata monahala. n anul 1959 este mutat disciplinar la Bucuresti. Lucreaza timp de zece ani ca pictor al bisericii din Draganescu. Pictura sa devine o predica n imagini. Pentru ca puterea sa duhovniceasca se afla dincolo de cuvnt ntre 1969 si 1989 a trait n casa maicilor din Sinaia, unde si avea biblioteca si un mic atelier de pictura. A lasat numeroase scrieri printre care si Cararea Imparatiei. Unele dintre ele, la dorinta sa, nu au fost publicate. Si, n ziua de 28, o zi ploioasa si trista de noiembrie a anului 1989, parintele Arsenie Boca pleaca din aceasta viata. Este nmormntat la Prislop, pe 4 decembrie, n prezenta a mii de romni, majoritatea din Tara Hategului.
Sfantul Ioan de la Prislop
La numai 500 metri de biserica manastirii se afla chilia Sfntului Ioan de la Prislop, sapata de el nsusi n stanca dura. Ca sa ajungi acolo trebuie sa strabati un drum anevoios, plin de vine de copaci si ngradit cu o balustrada din tevi. Pentru ca dincolo de ea, de-a lungul drumului serpuitor, se afla o prapastie mortala. Stncile zimtate si dure ale muntilor privesc rece si indiferent spre pelerini, aducndu-le aminte ca o clipa de neatentie poate schimba totul… Chilia este o borta ntunecoasa, sobra si rece. De la lumnari aprinse de pelerini e un semintuneric n care cu greu poti distinge ceva. Blitul aparatului de fotografiat mi descopera nsa un mic altar alcatuit din doua icoane, una a sfntului, cealalta a Maicii Domnului, si doua vaze cu flori, care parca se roaga mpreuna cu pelerinii. Peretii chiliei sunt umezi, apa se prelinge lasnd semne pe negreala pietrelor ca si lacrimile ce sapa santuri pe obrazul ndurerat. In acest decor neprietenos nu te-ai astepta sa simti vreo duiosie sau vreo dragoste. nsa frumusetea razbate n afara ca si sufletul pur nchis ntr-un trup mutilat. Vibratia sfntului imprimata n acest loc se face simtita si, dintr-o data, ncepi sa-i vizualizezi viata, sa-l vezi cum vorbea aici cu mparatul Cerului, mijlocind n rugaciune pentru noi. ncepi sa vezi fericirea de pe chipul lui, profunzimea trairii sale sufletesti care seamana cu a unui ndragostit. Da, a unui ndragostit de Dumnezeu, a unui cautator al cararii ce duce spre cer. Ioan a murit pe cnd era nca tnar, rapus de un glonte pornit din arma unui vnator de pe versantul celalalt al prapastiei. Fereastra pe care voia sa o sape s-a deschis singura, grabindu-i trecerea ntr-o lume mai buna. Din acea zi, rul Silvut, pe malul caruia se afla chilia, a ramas singur si trist. De trei sute de ani ncoace murmura povestea Sfntului Ioan de la Prislop pentru cei care vin sa-i aduca omagiu.
Povestea parintelui Nicolae
Veneam spre biserica admirnd curtea cu multele nuante de verde, izvoarele, clopotnita, chiliile si maicutele care treceau n graba pe langa noi. Totul, parca rupt dintr-un vis. Trebuie sa mergi acolo ca sa-ti dai seama ca exista si o altfel de lume. Doua doamne vorbeau despre harul pe care l are Parintele Nicolae, dar si despre o poveste legata de el, de-a dreptul incredibila: n satul de unde vine parintele, era o vrajitoare care facea mult rau comunitatii. Nemaiputnd suporta rautatile ei, oamenii au mers la Parintele Nicolae sa-i ceara ajutorul. n astfel de cazuri se face Sfntul Maslu de sapte ori. Dupa al treilea Maslu, fetita parintelui, n vrsta de opt ani, a cazut si a facut o tumoare. Internata n spital, copila, chiar daca avea dureri mari, nu se plngea si nu se vaita niciodata. Ba nca spunea colegelor de salon, care-si plngeau durerile cu glas tare, ca vaietele lor i fac pe cei dragi sa sufere si ca nu este bine sa-si ngrijoreze familiile mai mult decat o fac deja. Dupa nca trei Sfinte Masluri, fetita a murit. Insa a murit si vrajitoarea. Preotul a facut si ultima slujba. Atunci si-a pierdut si sotia. Inima parintelui a fost sfsiata de durere, dar a nteles ca, intotdeauna, dincolo de un rau, Dumnezeu vede un bine. M-am gndit imediat la Iov. Ct de mult seamana istoriile celor doi!
Vindecarea Domnitei Zamfira
Ne ndreptam spre Biserica Manastirii, unde slujeste Parintele Nicolae. Ne roaga sa mai asteptam putin pentru ca trebuie sa spovedeasca niste persoane. Maica Stareta ne povesteste cte ceva despre istoricul manastirii, dar nu ne permite nici s-o inregistram si nici s-o fotografiem. Lacasul a fost zidit n secolul al 14-lea de Sfntul Nicodim. n anul 1564, Domnita Zamfira, fiica domnitorului valah Moise Voda Basarab, fiind foarte bolnava, a venit n acest loc sa se roage. Dupa ce a baut apa din micul izvor din curtea manastirii, Domnita s-a vindecat. Drept recunostinta, a restaurat lacasul, a refacut picturile si a daruit bisericii o icoana a Maicii Domnului, facatoare de minuni. A murit n 1580, iar mormntul ei se afla n pronaosul bisericii. n anul 1762, biserica a fost incendiata din ordinul generalului Bukov, iar calugarii ortodocsi – alungati. Picturile au fost distruse aproape complet. Doar icoana Fecioarei Maria a fost salvata! Timp de doua secole, manastirea a apartinut Bisericii Greco-catolice, pna n 1948, cnd a revenit la cultul initial. n acel an, staret a fost numit Arsenie Boca. n zece ani acesta, a schimbat cu totul nfatisarea manastirii. Este considerat al treilea ctitor, dupa Nicodim si Zamfira, si o figura legendara pentru ortodoxia romneasca. n anul 1950, din lipsa de calugari, Prislopul a devenit manastire de maici.
O scanteie din focul credintei
Parintele Nicolae ne cheama n biserica si face o rugaciune speciala pentru noi. Ochii luminosi zmbesc prietenos si bucuria pe care o degaja este aproape materiala. i place sa vorbeasa despre Dumnezeu si parca vrea cu tot dinadinsul sa simtim si noi acelasi lucru. Marturisesc ca a reusit. La un moment dat, cei din biserica i-au spus: Parinte, noi nu mai plecam-de-aici!. Si ca sa vedeti ca fara Dumnezeu noi nu putem face nimic, o sa va amintesc despre noaptea n care ucenicii n-au pescuit nimic. Erau la Marea Tiberiadei si Iisus, de pe tarm, le-a cerut ceva de mncare. Ei au spus ca nu au prins nimic, dar, la ndemnul Lui, au aruncat mreaja. Ce credeti ca s-a ntmplat? Au prins atta peste ca nu-l puteau duce! Mai mult, Domnul Iisus pregatise pentru ei peste fript si pine. Ce nseamna asta, dragii mei? nseamna ca lucrarile noastre nu au niciun spor daca le facem fara Dumnezeu. Pentru ca El ne ajuta sa pescuim si, pe deasupra, ne si hraneste, ne spune parintele Nicolae care, vazndu-ne att de nsetati de cuvntul lui Dumnezeu, a deschis usile care duc la altar, asa nct sa putem vedea Icoana Facatoare de Minuni a Maicii Domnului. Cuvintele sunt prea sarace ca sa poata descrie bucuria de pe chipurile tuturor. Apoi ne-a vorbit despre cei patru oameni importanti din istoria manastirii: Sfntul Nicodim, primul ctitor, Domnita Zamfira, considerata al doilea ctitor, Sfntul Ioan de la Prislop si Parintele Arsenie Boca, pe care l-a cunoscut personal. Chiar daca nca nu a fost canonizat, parintele Arsenie este pentru noi un sfnt. El a zis cndva ca focul credintei va izbucni de aici, de la Prislop. Si daca acest foc spiritual va ncepe de aici, eu vreau sa fiu macar o scnteie din acest foc! .
Nimic nu este intamplator
Se facuse noapte de-a binelea cnd am plecat de la Prislop. Cerul era senin, iar stelele straluceau parca mai puternic decat de obicei. Greierii cntau simfonia noptii ascunsi n iarba. Iar inimile noastre plecau de aici mai pline de ntelepciune si iubire. Facuseram nca un pas spre Dumnezeu. Cnd am intrat n hotelul unde eram cazati, ca o revelatie, n hol am vazut un pictor care, aplecat asupra sevaletului, amesteca niste culori pe care le transforma intr-o icoana a Sfintei Treimi. M-am apropiat si am ntrebat daca pot privi cteva clipe mna ce conduce pensula pe pnza. A zmbit si mi-a spus ca da. M-am dat ctiva pasi n spate ca sa nu deranjez si, in timp ce priveam cum se nastea pictura, mi-am zis ca nimic nu este ntmplator pe lumea asta.